[ro] Capitalismul si sfarsitul !kung -ilor

Cu mii si mii de ani in urma, inainte de marea criza financiara, in desertul Kalahari traia un popor de bosimani pe nume “!kung”. Oameni si femei de statura mica ce vanau antilope si zebre cu sageti otravite. Inante de a le manca insa, imparteau carnea, pentru ca se considera (conform traditiei) ca prada unui vanator apartinea si celorlalti din preajma sa.
La inceputul anilor ’80 asa zisi !kung inca se mai gaseau in Kalahari. Si in timp ce lumea dimprejurul lor inventasera masinile, bomba atomica si schimbul de actiuni, ei continuau sa vaneze cu sagetile lor otravitoare.
Intr-o zi insa….
Un antropolog american descopera unele schimbari importante in satele de !kung. Vanatori nu mai lipseau de acasa, iar bordeiele lor erau construite intr-asa un fel incat veciniilor sa nu mai vada ce se-ntampla inauntru lor. Nu numai atat, dar existau chiar si lacate la usa. Puse pentru a proteja patrimoniul familiar.
Ce se-ntamplase oare?
Nimic special. Doar ca guvernul din Botswana incepuse sa faca schimb de marfuri cu !kungi. Si uite asa, economia de piata a debarcat si in desertul Kalahari. Un mic popor descoperea acum placerea proprietatii private. Pentru !kung acesta era inceputul capitalismului.

Intre timp, in lume incepea decaderea capitalismului. Cel putin  in forma in care il cunoastem noi azi. Iar pentru a intelege ce se-ntampla cu adevarat, este util sa facem refererire la ceea ce economistul austriac numeste a fi esenta capitalismului. Adica: masinaria.
O metafora perfecta daca ne gandim ca succesul economiei de piata este strans legat de inovatiile tehnologice, cum ar fi motorul pe aburi, locomotiva, cuptorul cu microunde sau linia de montaj. De a ceea e mai usor sa descrii intregul sistem ca pe o mare masinarie ce produce mereu in cantitati din ce in ce mai mari. In ziua de azi, un neamt (de exemplu) are la dispozitie televizoare, carti, mobile, radio, fotocamere digitale,masini de spalat, celulare, automobile, computere. Se preconizeaza ca in total ar avea la dispozitie zece mii de obiecte pentru uz personal. Iar din moment ce firmele produc mereu si mereu obiecte noi, se poate spune ca masinaria noastra isi atinge scopul doar daca persoanele din ambientul sau continua a cumpara.

La sfarsitul anilor ’80, masinaria capitalista primeste un nou si neasteptat avant. Dupa caderea zidului berlinez masinaria se largeste surprinzator in toate colturile cele mai indepartate ale lumii. Colturi ale Europei, Asiei si Africii. Se gasea in fata unor piete noi practic peste tot: in Ucraina, Romania, India, China, Vietnam, Cambogia si chiar si pana la !kung. Asadar dupa ce sa dezvoltat in tarile puternic industrializate ale Europei si Americi de Nord, capitalismul a realizat expansiunea sa la nivel global, in faze diferite, dar toate cu o puternica crestere economica. Deci, normal ar fi ca acum masinaria capitalista a tarilor puternic industrializate sa creasca intr-un ritm fara precedent.
Ar trebui….
Insa in realitate, se verifica contrariul… intr-un mod ciudat si neasteptat.
Masinaria nu mai functioneaza ca la inceput. O cifra. 354 miliarde de euro. Reprezinta cresterea de PIL german intre 2000 si 2006. Adica exact inaintea inceputului de criza. Daca consideram ca germani sunt in numar de 82 de milioane atunci calculand  in acei ani vrea sa zica ca au avut o crestere de 4317 euro “pro-capite”. O cifra ce (comparand cu trecutul) este inferioara. Dar sa nu fim prea lacomi. In fond si la urma urmei, 4317 este inca considerata o suma frumusica, nu? Adevarata semnificatie a celor 354 miliarde de euro este insa alta. Si se intelege atunci cand se confrunta cu cresterea debitului public. Adica 342 miliarde (tot intre 200 si 2006). Mmmh. Pare sa fie aceeasi cifra cu cea a Pil-ului, nu? Deci logic, asta insemnand ca masinaria capitalista a nemtilor a ajuns bunastarea indebitanduse Mereu si mereu mai mult. In practica, asta ar insemna ca dezvoltarea (de fapt) a fost falsa. Masinaria germana alearga…. dar alearga in gol.

Bine, bine, dar aceasta nu-i de ajuns pentru a ne face sa schimbam idea despre economia de piata,nu? Inceputul de mileniu n-a fost usor pentru intreprinzatori germani. Costurile de munca sunt mari,concurenta internazionala este feroce, si in plus economia germana este franata de un numar excesiv de legi birocratice. Putem sa deducem ca poate fi o problema a nemtilor si nu neaparat o problema a capitalismului in general. In fond si la urma urmei sunt diverse modele de masinarii capitaliste, diferite de cea germana. Cum ar fi cea franceza, cea americana, sau japoneza, nu? Fiecare sistem e diferit in felul sau prin prisma legilor si ale contractelor de munca. Sau chiar prin guvernanti si sindicate. Si poate celelate tipuri de masinarii au continuat sa alerge. Din pacate insa, NU. Situatia desastruoasa este aceasi. PESTE TOT. Fie ca este vorba de capitalismul liberist american. Sau de cel centralizat francez. Si nici macar cel japonez, bazat pe logica de consens. La fiecare din ele descoperim ca daca scadem DEBITUL din CRESTEREA nationala ramanem cu cifre aproape de zero.
Sa fie clar, aici nu incercam sa criticam  (sau cautam sa evitam) indebitamentul. Ba din contra, e bine sa se stie ca datoriile sunt esenta economiei de piata. Capitalismul de azi functioneaza asa: cineva – statul, un intreprinzator, nu conteaza cine – se  imprumuta de bani (sa zicem, un milion de euro), si ii foloseste pentru a produce obiecte ce plac altor persoane. Se decide (de exemplu) sa investeasca milionul in OTEL. Cumpara instrumentele necesare per lucrare otelul, angajeaza muncitorii, si apoi se pune pe fabricat automobile. Ce le vinde apoi in bloc cu doua milioane. Iata ca in felul acesta s-a creat valoarea in plus (milionul), deci s-a creat bunastare, inevitabil o crestere economica, nu? Deci asa se porneste masinaria bogatiei capitaliste. Si in felul acesta, cele zece mii de obiecte aflate la dispozitia unui german se dubleaza, devin doua zeci de mii. Cu acest obiectiv, dupa logica capitalismului occidental, statul e obligat a cere imprumut milionul de euro. Astazi insa, cresterea bunastari si a economiei este mult prea instabila. De fapt ceea ce creste in aceste economii sunt doar debitele.
Atunci trebuie sa fie ceva care franeaza masinaria capitalismului. Si trebuie sa fie un fenomen recent, dat fiind faptul ca acum cateva decenii acest tip de capitalism era in crestere vertiginoasa, atat in Germania cat si America sau Japonia. Si trebue sa fiea tat de puternic incat neutralizeaza cresterea monstruoasa ce capitalismul ar fi trebuit sa realizeze odata ce a beneficiat de interminabilele cereri ale pietelor din Europa orientale si Asia. Haideti atunci sa vedem ce au in comun economiile de piata germane, americane, franceze si japoneze. In felul acesta nu vom putea invinovatii economia unei singuri tari (in exemplul nostru, Germania). Deci ce au ele in comun (economiile occidentale).
Pai la prima vedere ne sare in ochi un numitor comun. ABUNDENTA.
Atunci cand economistii se refera la persoane folosesc un termine conoscut ca “consumatori”, pentru ca acesta este rolulcetatenilor intr-un lant economic. De exemplu, in loc de “consumatori” s-ar putea folosi termenul de “cumparatori”. Candva avea acelasi semnificat. Candva. Se citeau cartile ce erau cumparate, se purtau tricouri noi abia iesite la moda, se distrau cu jocuri noi pe piata. Dar ca sa faci toate astea este nevoie de timp. Si asa cum stim (datorita abundentei), un german ce are zece mii de obiecte la dispozitie, pentru a beneficia in plin de ele nu ii mai ramane timp pentru a cumpara altele. Deci, prin logica faptelor consumismul franeaza masinaria. Pentru a putea sa continue cresterea ecnomiei se trebuie cumparat fara pauze.
Ajunsi la acest punct se pune intrebarea: cum se poate convinge o persoana (consumatorii) sa cumpere fara a consuma? Sa cumpere carti ce prafuiesc in sertarele bibliotecilor, tricouri noi ce putrezesc in sifoniere sau jocuri ce sunt neatinse si impachetate pentru a face loc altora noi. Ar exista o posibilitate, prin publicitate. Dar procesul este prea lung, prea dificil si prea scump. Iar de multe ori nu functioneaza. Si iata ca in felul acesta masinaria capitalismului se gripeaza.
Piete imbuibate.
Deja e evident ca in tarile dezvoltate se apropie din ce in ce mai mult situatia creata mai sus. Magazinele sunt din ce in ce mai pline. Iar persoanele continua sa cumpere dar mai putin ca in ani trecuti. Dar ca masinaria sa functioneze trebuie in schimb ca persoanele sa cumpere din ce in ce mai mult. Doar ca…. nu este usor a convinge persoanele (consumatorii) so faca. Piata este tartassata, dar consumatorii au tot ce le trebuie. Cand si cand, mai apare un smartphone nou, un laptop sau televisor 3D. Dar mai mult nu se poate face.
Ce minunatie. Suntem satui. Asa cum de altfel prevedea un faimos economist in cartea “Posibilitatile economice pentru nepotilor nostri“. Se numea John Maynard Keynes. El a profetizat ca nepoti sai (ca adulti consumatori) vor fi de opt ori mai bogati ca el si ca o asemenea lume abundenta va satisface nevoile “absolute” ale populatiei. Deci economia se va opri din crestere iar capitalismul se va epuiza atingand scopul sau de a rezolva nevoile societatii. Persoanele vor fi fericite.
Era 1930. Iar “nepotii” sai….. suntem noi.
De atunci (1930) reditul pe cap de locuitor (in occident, se intelege) a crescut de ….opt ori.
Cu timpul insa cresterea economica a ajuns la un punct mort. Multe persoane insa nu sunt prea multumite. Di contra. In Germania, in Statele Unite, senzatia de fericire, de bunastare, nu mai creste deloc. Se simtea deja prin ani 70 o asemenea tendinta. In schimb, a crescut numarul persoanelor cu boli cauzate de stres. Unii deja folosesc formula de “capitalism fara dezvoltare”. Nu suna rau. Ar fi ceva de genul “bunastare fara stres”. Acelasi Keynes credea ca in felul acesta masinaria capitalistica se va opri din proprie initiativa. Si ca va lasa lumea in pace.
Faptul ca nu este asa o demonstreaza situatia actuala. Destul se deschidem un ziar, sau televizorul, sau chiar andare in internet. E ca o piesa de teatru la gradina. Aceasta reprezentatie a inceput turneul sau prin septembrie 2008. Atunci cand banca de investiment Lehmann Brothers a falimentat. Se numeste CRIZA FINANCIARA. In realitate nu este vorba de o criza financiara, si nici de una a debitului…. ci de ceva diferit.
Inante de a se manifesta aceeasta criza, investitori americani au mizat pe sectorul imobiliar, cumparand titluri. Au speculat pe faptul ca vor fi construite alte case mereu si mereu. Dar di pacate piata era deja saturata. Titlurile lor au pierdut valoarea…. si in felul acesta criza financiara si-a aratat dintii sai. Gravitatea statea in faptul ca majoritatea acestor investitori erau…. bancile. In mod normal, afacerile lor se bazeaza in a furniza credite pe piata in expansiune. Ca de exemplu, pe piata automobilelor. Dar piata numai crestea destul ca sa multumeasca creditul bancar. Si-atunci multe banci au cautat alte noi activitati in expansiune. Di pacate, atunci cand si aceste noi activitati (piete) au falimentat, bancile s-au gasit cu pierderi mari si fara posibilitatea de a le acoperi. Si aici incepe dansul. Pentru a salva bancile, statul le sare in ajutor comparand parte din actiunile sale. Dar pentru a le cumpara este obligat sa faca imprumut. Doar ca statele erau deja indebitate peste masura. Iar acum, nu numai bancile ba chiar si statele erau in vartejul crizei. Ani intregi la rand, statele au sperat ca debitele contractate sa fie reduse printr-o crestere a economiilor si deci mai multe intrari fiscale. Doar ca….. aceasta crestere n-a fost. Deci nici intrari fiscale. Iar acum cu ajutorul dat bancilor aceste datorii au crescut la un nivel fara proportii. Asa a inceput criza datoriilor.
Care este problema reala? Lipseste dezvoltarea. Statele puternic industrializate au facut (in acesti trei ani de criza) legi pentru a accelera dezvoltarea economiei, iar in felul acesta incepem sa intelegem adevarata natura a crizei. Guvernele americane, germane sau japoneze au coborat nivelul de taxe, si au facut legi ce incentiveaza alegerea noastra in a consuma mai mult. si mai mult. Poate in felul acesta se rezolva totul, s-au gandit. Poate ca lumea va incepe din nou sa consume mai mult iar in felul acesta imprenditorii se vor dezvolta din nou. Poate ca indianii si chinezii vor cumpara automobilele si masinile de spalat produse de occidentali. Poate ca cineva din noi va inventa un produs nou ce va purta la o noua foame de consumuri. Cine stie, un telefon cu care se poate zbura de exemplu. Nu stim daca va functiona. Iar in cazul acesta ne raman doua strade de ales.
In prima consta in a stimula cu orce pret aceasta dezvoltare industrializata. Ca si pana acum. Cu consecventa ca vor creste cheltuielile dar si debitele. Ca sa nu mai vorbim de poluarea si emisiunile de dioxid de carbon causate de masinaria capitalistica. Cat de mare va fi e direct proportional cu cantitatea de obiecte cesunt la dispozitia persoanelor (consumatorilor). Aceste “cauze-efect” sunt si au fost mereu dificil de justificat. In trecut era vazuta ca un pret de plata pentru bunastarea in care ne aflam. Ca o conditie (necesara pentru crearea noilor locuri de munca si pentru dezvoltare). Se putea afirma chiar faptul ca, “cu cat mai multa bunastare, cu atat mai multe fonduri pentru dezvoltarea energiei alternative”.
Dar daca dezvoltarea este falsa, iar utilitatea ei este doar aceea in a evita o noua prabusire a burselor, atunci vine spontan intrebarea daca arderea de gaz si petrol a tarilor puternic industrializate merita. Acum insa, ne prefacem in a nu vedea aceasta intrebare si a incerca sa trecem peste aceasta criza. Ceea ce conteaza acum este ca masinaria capitalista sa functioneze…. pana la urmatoarea criza.
Cea de-a doua strada pe care putem alege este mai grea, si nu stim unde duce. Rolul sau este in a incerca sa gasim raspunsuri la alte intrebari mai grele. Societatea se poate organiza in asa un fel incat sa conserve bunastarea sa in loc de a dezvolta-o? Ce se poate face ca fericirea persoanelor sa creasca si nu facturile intreprinzatorilor? E posibil sa dam naturii o valoare mai mare decat celor zece mii de obiecte la dispozitia noastra? In cateva cuvinte, exista o alternativa la capitalism?
Punctul de vedere al celor saraci.
E o antica intrebare. De-a lungul secolelor au facut-o de mii de ori marxistii, teologii, romanticii, sindicalistii, tertomondistii. Dar a fost pusa mereu din punctul de vedere al celor saraci. Si aceea  prin care se bazau pe ideea ca “mizeria nu poate fi eliminata de capitalism”. Iar unii au incercat sa inventeze un sistem ce ar fi eliminat saracia intr-un mod mult mai rapid decat a facut-o economia de piata. Exemple sunt. Mahatma Gandhi cerea ca fiecare sa-si procure hainele si hrana singur. In felul acesta ar fi evitat economia de piata. Sau promotorii  del autogestiunea anarhica, unde nimeni nu se poate imbogatii pe spinarea celuilalt. O ideea ce a durat putin, si a sfarsit in timpul razboiului civil spaniol. Apoi a fost socialismul, cu variantele sale specifice. Toate aceste variante au naufragat iar la sfarsitul lor sau demonstrat mai putin capabile ca masinaria capitalista. Ce nu a produs doar opulenta aparenta (iar uneori obscena) dar a salvat de la saracie si alte milioane de chinezi, indiani sud-coreani, si brazilieni. Capitalismul deci, nu va muri pentru mizerie, dar foarte probabil pentru bogatia ce a creato. Capitalismul a bandajat suferintele persoanelor: de aceea este de negandit o revolutie de jos. Ca de altfel nici un nou sistem economic creat de sus.

P.S. Banul, ce la sfarsitul anilor ’90 ajunsese si la !kung nu a ramas prea mult prin acele parti. Cineva se gandise ca in acele parti din desertul Kalahari s-ar fi gasit diamante. Si asa, !kung au fost izgoniti din acele parti. Astazi eilucreaza pe bani putini ca fermieri sau servitori prin diverse locuri. Asta pentru cine n-a deventi alcolist si duce o viata de solitudine in rezervatii naturale. Incercand din nou sa vaneze, precum starmosii lor.
Poate ca exemplul, sau alternativa la capitalism nu este necesara doar tarilor dezvoltate. Ci si celor ramasi din tribul !kung.