Archive for novembre 2010

[ro] Lectii de viata.

Cândva.

Într-o aula a unei universități (căreia nu-i voi dezvălui numele) un profesor de filosofie cunoscut își prezenta lecția zilnica. In aceea zi avea o expunere cu privința la umanitate și sensul vieții. Un student, ce vroia sa para mai șugubăț (sau probabil încercând sa-l pună în încurcătura pe binecunoscutul profesor) ridica mana pentru a adresa o întrebare. Mirat, dar și deranjat de atitudinea studentului, profesorul nostru ii permise in a se exprima.

– Domn profesor, as dori sa știu…. care este sensul vieții în opina  dumneavoastră?

– Depinde cum….

– Scuzați-mă dacă va-întrerup, dar as dori sa-mi explicați cu cuvinte mai simple. Asa…. ca și cum v-ar întreba un copil de doar 10 ani.

Profesorul ramase tăcut. Privi podeaua gânditor. Apoi ridica ochii sai spre băncile pline de studenti ale aulei universității.  Studenții ce-l priveau tăcuți,  surprinși de întrebarea colegului lor, dar în același timp curioși de cum va reacționa decanul lor. Apoi se îndreptă spre rucsacul sau din colt și scoase la iveala un borcan.

– Priviți acest borcan, se adresa el întregii aule. Vreau sa-mi spuneți dacă vi se pare gol sau plin.

– E gol, răspunseră studenții la unison.

Atunci profesorul scoase niște mingii de ping-pong din același rucsac, și umplu borcanul.

– Si acum? Cum vi se pare?

– E plin, suna răspunsul celor prezenți.

– Sunteți siguri?

– Da!

Atunci profesorul introduse din nou mana in rucsacul sau si scoțând niște bile de rulment le introduse în borcan. Acestea își făcură loc printre mingile de ping pong.

– Bine, zise profesorul, dar acum? E gol sau plin?

– Bineînțeles ca este plin, răspunseră ceilalți siguri pe ei.

Profesorul scoase apoi niște margele mici de plastic și colorate pe care le varsă la rândul lor in borcan.

– Si de data asta este plin?

Studenții aprobară din nou. Atunci profesorul scoase un plic de cafea și îl varsă aproape tot în borcan.

– Dar acum?

Studenții ramaseră încurcați. Realizau ca în întrebarea profesorului este o capcana, dar nu reușeau sa o dibuiască.

– Bine, acum vreau sa-mi spuneți….. și privindu-i atent pe cei prezent din sala se exprima surâzător…. cada borcanul meu era plin atunci când l-am umplut de mingii de ping-pong, cum de mai intra in el si altceva? Precum bilele, mărgelele și cafeaua?

Liniște totala. In sfârșit, studentul șugubăț se adresa profesorului.

– Puteți sa ne explicați morala?

– Bineînțeles, dragule. Borcanul acesta este viata noastră. Mingile de ping-pong sunt ceea ce vrem sa realizam în viata. Munca noastră, cariera, telurile spre care tindem. Obiectivele.

– Si bilele?

– Acestea sunt divertismentul nostru. Vacantele, concediile, filmele, serile la restaurant sau in discoteci. Spectacolele la care mergem. De care avem nevoie pentru ca viata noastră sa decurgă normal. Ele trebuie să-și facă loc printre mingile de ping-pong ale vieții noastre. Sunt foarte importante sa ne facem timp și pentru ele.

– Iar mărgelele?

Acestea sunt cele mai importante. Pentru ca reprezinta timpul dedicat familiei noastre. Dupa cum vedeți, sunt mici dar dau culoare vieții noastre. Si nimic nu ar fi mai inutil dintr o viata dacă borcanul ei ar fi plin doar de mingiuțe și biluțe. Putem realiza orice. Putem sa ne distram și relaxam oricât. Dacă atunci când borcanul nostru este plin doar de mingii și biluțe nu ne vom simți împliniți în viată. Acesta este sensul vieții pentru mine.

Si spunând acestea se îndrepta spre ușă pentru a părăsi sala. Ora sa se terminase.

– Încă o întrebare, domnule profesor…

Acesta se opri și privi mirat spre studentul sau.

– Dar cafeaua? Ce reprezinta cafeaua în borcanul vieții noastre?

Ha ha ha. Dragul meu. Nu uita ca in viata poți să-ți ocupi timpul cu orice. Munca……. cariera…….. divertisment………. familie.

Dar lasă-ti timp și pentru o ceașcă buna de cafea.

Si ieși închizând ușa în urma sa.

[ro] Generatii irosite (sau un vedeava-s la Belu de politicieni).

Promisiuni.

Sperante.

Deziluzii.

Scumpii nostrii politicieni.

Ne-ati cerut sa invatam sarguincios daca nu vrem sa muncim toata viata cu salarii de amarati. Si noi am facut-o. Am invatat ca niste apucati, desi nu prea intelegeam de ce ne-ar putea folosi materii precum economia politica si limba latina. Dar ma rog, noi am crezut in cele spuse de voi. Doar ca salariile au fost tot la nivel de amarati.

Apoi…..

Apoi am mai crescut.

Si ne-ati cerut sa facem practica. Sa “invatam si munca”, ca de…. in viata este necesara. Dar gratis. Si noi v-am ascultat si de aceasta data. Desi nu-ntelegeam la ce- i util saparea porumbului daca vroiam sa devenim medici, arhitecti sau poate piloti de avioane.

Ne-ati cerut apoi sa facem sacrificii. Sa flamanzim, sa suportam frigul, sa n-avem apa si caldura. Pentru ca trebuia (spunea-ti voi) platita DATORIA. Facuta de cei ce fusesera inaintea voastra. Noua nu ne-a convenit. Dar am facut-o. N-aveam de ales, nu-i asa? Si am platit si datoria.

Ne-ati mai cerut si sa iesim in strada. Sa-l alungam pe dictator. Ca el e raul in aceasta tara. Si am facut-o. Cu pretul vietilor noastre. Voi ati privit, si plans cu lacrimi de crocodil pe victimele noastre. Apoi v-am cerut sa vedem vinovatii. Pe teroristii ce ne-au mitraliat. A-ti ridicat din umeri. Teroristi? Nu sunt.

A-ti vandut apoi totul. Fabrici, uzine, companii de stat. Spunea-ti c-o faceti pentru noi. Ca privatizarea o sa ne imbogateasca. Si am ajuns someri. Cu institutii ce inca mai functionau si ce puteau fi competitive ce le-ati falimentat cu buna stiinta. Nu v-a pasat de noi. Ne cerea-ti doar sa avem rabdare.  Rabdare…..

A-ti umplut vitrinele…. ce-i drept e drept. Dar ne-ati luat puterea de cumparare. Asta in timp ce voi va imbuibati cu caviare. Si punea-ti mana pe tot ce era convenient in afaceri. Uni din noi au protestat. Dar v-ati grabit sa ii catalogati comunisti. Potrivnici regulilor “economiei de piata“.

Ne-ati reindebitat din nou. Erau nevoie de bani, spunea-ti. Ca sa reconstruim aceasta tara. O re-modernizare. Si banii nu mai sunt. Cat despre re-modernizare….. 🙄 . Iar voi nu stiti decat sa ridicati din umeri la intrebarile noastre. Debit nazional imens. Ce nu voi ve-ti plati. Si nici scumpele voastre odrasle. Ci noi, si fii nostrii.

Ne-ati mai cerut sa facem economii in banca. Banutii nostri transpirati de noi sau rudele noastre. Ca apoi sa falimentati si sa ne lasati cu buza umflata. Nu v-a pasat. “Se-ntampla” ne spunea-ti, “asa-i economia de piata“.

Ne cere-ti sa strangem din nou cureaua. Ca “este criza”. Mondiala. Criza creata de voi. Si de bancherii vostrii. Sa “scoatem tara din aceasta situatie dezastruoasa. S-o scoatem noi, si ca voi stiti cum se procedeaza.  S-o scoatem noi, dar nu si voi. Sa lucram pe mai putin acum. Sa nu ne plangem pentru pensiile noastre miserabile. Sa redevenim din nou o “generatie de sacrificiu“. Ce v-a suferi, dar va putea sa creeze un “viitor” odraslelor noastre.

Ale noastre?

Sau ale voastre?

Stiti ce va spun? Stiti ce gandesc?

Ia mai duceti-va la dracu……..

[ro] Nostalgia….. (bunicule, de ce mor oameni?)

Nu stiu daca pot sa ma definesc un tip nostalgic. Poate ca sunt. Sau poate ca odata cu trecerea anilor devin si eu parte din aceasta categorie. Nici nu ma bucur, dar dar nici nu ma sperie gandul. In fond si la urma urmei cui nu i-ar placea sa mai retraiasca momentele de acum 10, 20 sau chiar si 30 de ani (ma rog, pentru cine e posibil, chiar si mai mult, depinde de varsta). Pentru ca in fond, a fi nostalgic nu este altceva decat a dori de a te intoarce in timp. A retrai din nou acele momente pe care azi le consideri pierdute, neglijate. Si de ce nu, a incerca sa eviti greselile din trecut. Nostalgia noastra nu ascunde decat un “a putea sa reincepi totul“, mai sistematic, mai atent, mai intelept. Gandindu-ma doar la semnificatul cuvintelor ce apartin in vocabularul usual al nostalgicului, la acele intrebari ce exprima parerea de rau pentru un trecut ce nu mai exista dar pe care si-l doreste.

“Daca-as putea sa mai….”,     “Candva….”,       “Pe vremea aceea nu exista…”

” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ‘

De ce mor oamenii, bunicule?………

Ma aflam intins pe iarba racoroasa din aceea noapte de vara. O vara simpla, linistita, ca oricare vara din copilaria mea de la tara. Ne aflam pe campul din spatele casei. Un copil…. si bunicul sau. Priveam afascinat miriada de stele ce se desfasura deasupra mea. Bratul bunicului isi indeplinea rolul de perna pentru capsorul meu curios.

– Pai stiu si eu? Nu scrie in cartile aleea ale tale?

Stia ca-mi place sa citesc. Si desi ma ironiza, eu stiam ca avea un mare respect pentru carti (ca orce taran roman ce nu are, sau n-a avut posibilitatea ca sa citeasca). Nu se credea destept, dar aveea in el o intelepciune, si un tàlc al cuvintelor ce ma atragea. O mentalitate populara, venita din adancul taranului romàn.

– Bunicule…. uite cate stele? De ce sunt atat de multe stele?

El nu-mi raspunse imediat. Ramase tacut. Dar eu stiam ca el gandeste la raspunsul ce aveea sa-mi dea. Un raspuns ce venea din profonditatea cunostintelor sale, folkloristice.

– Aleea sunt sufletele noastre. Fiecare om are o stea a lui. Atunci cand moare  cade si steaua lui de pe cer.

– Ce frumos…… si cand suntem fericiti?

– Atunci steaua noastra straluceste mai tare. Uite cate stele stralucesc pe cer.

– Dar bunicule….. cele mai multe….. nu stralucesc….

– Vad nepoate, vad….. din pacate.

– Bunicule….. care e steaua mea?

– Pai stiu si eu. Alege si tu una.

– Dar sunt atat de multe.

– Si oameni-s multi, nu?

– Si steaua ta bunicule? Care este steaua ta?

– Eeeeh, steaua mea sta sa apuna nepoate…. Cine stie… poate-i chiar aia ce abia mai palpaie.

M-am agatat disperat imbratisand pieptul bunicului.

– Nuuu… bunicule…. nuuu….. nu vreau sa mori…..

– Ha ha ha. Nici eu nu vreau nepoate. Dar asa a hotarat Domnul. Si nimeni nu se pune contra lui….

 

Si linistea se asternu din nou intre noi.  Stateam tacut si meditam cu mintea mea de copil. La ceea ce “hotaràse Domnul”. In locul cuvintelor noastre isi facu aparitia oracaitul unei broscute si taraitul greierilor din iarba.

– Bunicule…….

-Mh?

– Promitemi un lucru…..

– Ce anume?

– Promitemi….. ca tu n-ai sa mori niciodata…..

– Oh oh oh. Bine nepoate, iti promit.

– Nici tu….. si nici bunica…..

– Asa sa fie.

‘ ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ‘‘ ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ” ”

Aveam 8 sau 9 ani. Astazi, bunici mea nu mai sunt demult. Amandoi au lasat aceeasta lume. Unul dupa unul. La distanta de un an.

Unde s-au dus?

Chiar vreti sa stiti?

Pai e simplu….. acolo unde se duc stelele cazatoare.

[ro] “Blestemata” tehnologie (sau Facebook-ul demonizat).

Uneori. Uneori ma gasesc fata in fata cu personaje ce se cred atat de inteligente si de culte incat isi permit sa critice si chiar sa se laude cum ca ele nu ar avea nevoie de tehnologia din ziua de azi. Ca ele au inteles, si simt prin toti porii lor poluarea tehnologica ce traim. Puah. Ma intreb de unde atata falsitate?

Deunazi, aflandu-ma intr-un bar, un amic imi reprosa ca sunt dependent de celular. Ca – el unul – poate sta si fara el. Si chiar a renuntat in a detine asemenea instrument, considerat de el – o pierdere de timp.

Si ma rog, de ce te deranjeaza celularul? am intrebat eu inocent.

Am decis sa nu mai fiu sclavul lui, imi raspunse el cu un aer superior. Gandestete putin, continua el la privirea mea intrebatoare, cat timp consumi din viata ta cu acest obiect. Telefonate, Sms-uri, App-uri si Game-uri. Timp pe care poti sa-l valorizezi intr-un alt mod. Gandestete numai la faptul ca……

Si uite asa, bla bla bla si bla bla bla, mi-a tinut un discurs mai nene de vreo doua ore despre avantajele nefolosiri telefonutzului meu ca mai mai ajunsesem la ideea de a da cu el de pamant scuipand deasupra si exclamand un “ptiu, uciga-l toaca” eliberator. Si poate ca as fi facut-o. Ei da, poate ca m-ar fi convins de a renunta chiar in acel moment la obiectul diabolic ce detineam, daca nu……….. daca nu ar fi sunat chiar in acel moment obiectul cu pricina. M-am scuzat rusinat de “impertinenta” obiectului ce se incapatana sa deranjeze pledoaria amicului meu si sub privirile sale acuzatoare (“vezi…. ce-ti spuneam eu?”) am raspuns la telefon.

Alo, da?” exclamai jenat de situatie. Dupa care ascultand cealalta voce de la capatul liniei am intins telefonutul meu (diabolic) catre amicul ce ma scruta sfidator.

E sotia ta. Vrea sa stie unde esti si cand vii la masa ca se raceste mancarea si ea n-are de gand sa te astepte cu masa pusa.

🙄

Asta ca sa nu mai vorbim despre internet. O alta “ghiavolerie ce inunda vietile noastre pure si timpul nostru pretios. , “este un pericol la privacy-ul personal“, si mai ales “induce tineretul la relatii virtuale, deteriorand capacitatea lor in a face fata cu realitatea“. Asta sustin mari “desteptologi” ai variilor institute de psihanalize si societate. Mai sa fie? Pare ca Satana are azi o noua porecla, Facebook. Iar pe sotia sa o chiama (dragastos) Twitter. Ca sa nu mai amintesc de odraslele sale, “messengerei” Hotmail, Google si Yahoo. Deci asta este adevarata fata a social-networkului? Atenteaza la privacy-ul meu? Adica daca pun niste fotografii pe site ma poate detecta pana si CIA FBI sau (de ce nu?) chiar KGB? Pai atunci de ce le mai pun daca nu vreau sa le vada oricine? Ce sens are? Si-apoi, de ce sa le ascund de priviri indiscrete? Ce poate face Obama sau Putin cu figura mea haioasa de roman neaos? Uite, chestia asta nu pot s-o inteleg. Ce-ar fi sa-l intreb pe psihanalistul nostru? Ah…. uite…. are aici o adresa unde pot sa-l contactez.

http://www.facebook.com/n/?reqs.php&mid=34aca7fG5af33907……..com

CIVUOLEPOCO

BASTA ESSERE SEMPLICI

Marisa Moles's Weblog

Le idee migliori sono proprietà di tutti (Seneca)

il nuovo blog del gatto sylvestro

dicono che i gatti hanno 7 vite.......

Vietato calpestare i sogni ©ELisa

Se i tuoi sogni dovessero volare più in alto di te,lasciati trasportare.Almeno nella fantasia, non poniamoci mai dei limiti.

Dilema omului de rand

Cu càt incerci sa fi mai explicit, cu atàt sunt mai confuz.

♥ melodiestonate ♥

Un blog da leggere... .Per chi ha tempo da perdere...♥

E' scientificamente dimostrato

Posti del Cosmo dove non sono mai stato

Quarchedundepegi's Blog

Just another WordPress.com weblog

Aquila Non Vedente

Aquila e tutta la sua famiglia (compreso Bibùlo)

Il mondo di Ifigenia

Svegliati ogni mattina con un sogno da realizzare!

Diemme - La strada è lunga, ma la sto percorrendo

Non è vero che sono invincibile, mi rompo in mille pezzi anche io...è solo che ho imparato a non fare rumore. *** Amami quando meno lo merito, che è quando ne ho più bisogno (Catullo) - Non sprecate tempo a cercare gli ostacoli: potrebbero non essercene. Franz Kafka —- Non è ciò che tu sei che ti frena, ma ciò che tu pensi di non essere. Denis Waitley -- Non c'è schiaffo più violento di una carezza negata

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: