[ro] Lectii de viata.


Cândva.

Într-o aula a unei universități (căreia nu-i voi dezvălui numele) un profesor de filosofie cunoscut își prezenta lecția zilnica. In aceea zi avea o expunere cu privința la umanitate și sensul vieții. Un student, ce vroia sa para mai șugubăț (sau probabil încercând sa-l pună în încurcătura pe binecunoscutul profesor) ridica mana pentru a adresa o întrebare. Mirat, dar și deranjat de atitudinea studentului, profesorul nostru ii permise in a se exprima.

– Domn profesor, as dori sa știu…. care este sensul vieții în opina  dumneavoastră?

– Depinde cum….

– Scuzați-mă dacă va-întrerup, dar as dori sa-mi explicați cu cuvinte mai simple. Asa…. ca și cum v-ar întreba un copil de doar 10 ani.

Profesorul ramase tăcut. Privi podeaua gânditor. Apoi ridica ochii sai spre băncile pline de studenti ale aulei universității.  Studenții ce-l priveau tăcuți,  surprinși de întrebarea colegului lor, dar în același timp curioși de cum va reacționa decanul lor. Apoi se îndreptă spre rucsacul sau din colt și scoase la iveala un borcan.

– Priviți acest borcan, se adresa el întregii aule. Vreau sa-mi spuneți dacă vi se pare gol sau plin.

– E gol, răspunseră studenții la unison.

Atunci profesorul scoase niște mingii de ping-pong din același rucsac, și umplu borcanul.

– Si acum? Cum vi se pare?

– E plin, suna răspunsul celor prezenți.

– Sunteți siguri?

– Da!

Atunci profesorul introduse din nou mana in rucsacul sau si scoțând niște bile de rulment le introduse în borcan. Acestea își făcură loc printre mingile de ping pong.

– Bine, zise profesorul, dar acum? E gol sau plin?

– Bineînțeles ca este plin, răspunseră ceilalți siguri pe ei.

Profesorul scoase apoi niște margele mici de plastic și colorate pe care le varsă la rândul lor in borcan.

– Si de data asta este plin?

Studenții aprobară din nou. Atunci profesorul scoase un plic de cafea și îl varsă aproape tot în borcan.

– Dar acum?

Studenții ramaseră încurcați. Realizau ca în întrebarea profesorului este o capcana, dar nu reușeau sa o dibuiască.

– Bine, acum vreau sa-mi spuneți….. și privindu-i atent pe cei prezent din sala se exprima surâzător…. cada borcanul meu era plin atunci când l-am umplut de mingii de ping-pong, cum de mai intra in el si altceva? Precum bilele, mărgelele și cafeaua?

Liniște totala. In sfârșit, studentul șugubăț se adresa profesorului.

– Puteți sa ne explicați morala?

– Bineînțeles, dragule. Borcanul acesta este viata noastră. Mingile de ping-pong sunt ceea ce vrem sa realizam în viata. Munca noastră, cariera, telurile spre care tindem. Obiectivele.

– Si bilele?

– Acestea sunt divertismentul nostru. Vacantele, concediile, filmele, serile la restaurant sau in discoteci. Spectacolele la care mergem. De care avem nevoie pentru ca viata noastră sa decurgă normal. Ele trebuie să-și facă loc printre mingile de ping-pong ale vieții noastre. Sunt foarte importante sa ne facem timp și pentru ele.

– Iar mărgelele?

Acestea sunt cele mai importante. Pentru ca reprezinta timpul dedicat familiei noastre. Dupa cum vedeți, sunt mici dar dau culoare vieții noastre. Si nimic nu ar fi mai inutil dintr o viata dacă borcanul ei ar fi plin doar de mingiuțe și biluțe. Putem realiza orice. Putem sa ne distram și relaxam oricât. Dacă atunci când borcanul nostru este plin doar de mingii și biluțe nu ne vom simți împliniți în viată. Acesta este sensul vieții pentru mine.

Si spunând acestea se îndrepta spre ușă pentru a părăsi sala. Ora sa se terminase.

– Încă o întrebare, domnule profesor…

Acesta se opri și privi mirat spre studentul sau.

– Dar cafeaua? Ce reprezinta cafeaua în borcanul vieții noastre?

Ha ha ha. Dragul meu. Nu uita ca in viata poți să-ți ocupi timpul cu orice. Munca……. cariera…….. divertisment………. familie.

Dar lasă-ti timp și pentru o ceașcă buna de cafea.

Si ieși închizând ușa în urma sa.

Annunci

7 responses to this post.

  1. […] Lectii de viata. Tue Nov 30, 2010 12:17 pm           Candva. Intr-o aula a unei universitati (careia nu-i voi devalui numele) un profesor de filosofie cunoscut isi prezenta lectia zilnica. In aceea zi avea o expunere cu privinta la umanitate si sensul vietii. Un student, ce vroia sa para mai sugubat (sau probabil incercand sa-l puna in incurcatura pe binecunoscutul […] […]

    Rispondi

  2. Posted by agathapurple on 18 dicembre 2010 at 2:02 PM

    am deja vu la postul asta… dar nu.mi storc neuronii sa inteleg de ce… este superb in orice caz

    Rispondi

  3. am dat acum de blogul tau…foarte interesant….as vrea sa am si eu un prof asa la facultate:)

    Rispondi

  4. Am dat acum de blogul tau,f interesant…Mi-as dori si eu un asemenea prof la facultate!

    Rispondi

  5. Posted by ionel muntean on 29 dicembre 2010 at 10:42 PM

    foarte interesant modul de a privii viata. foarte interesant. bravo.

    Rispondi

  6. […] – Lui Emil? Ah… Emil . Lui ii doresc sa citeasca povestirea mea despre Lectii de viata (click pe titlu). […]

    Rispondi

  7. […] – Lui Emil? Ah… Emil . Lui ii doresc sa citeasca povestirea mea despre Lectii de viata (click pe titlu). […]

    Rispondi

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Google photo

Stai commentando usando il tuo account Google. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...

CIVUOLEPOCO

BASTA ESSERE SEMPLICI

Marisa Moles's Weblog

Le idee migliori sono proprietà di tutti (Seneca)

il nuovo blog del gatto sylvestro

dicono che i gatti hanno 7 vite.......

Vietato calpestare i sogni ©ELisa

Se i tuoi sogni dovessero volare più in alto di te,lasciati trasportare.Almeno nella fantasia, non poniamoci mai dei limiti.

Dilema omului de rand

Cu càt incerci sa fi mai explicit, cu atàt sunt mai confuz.

♥ melodiestonate ♥

Un blog da leggere... .Per chi ha tempo da perdere...♥

E' scientificamente dimostrato

Posti del Cosmo dove non sono mai stato

Quarchedundepegi's Blog

Just another WordPress.com weblog

Aquila Non Vedente

Aquila e tutta la sua famiglia (compreso Bibùlo)

Il mondo di Ifigenia

Svegliati ogni mattina con un sogno da realizzare!

Diemme - La strada è lunga, ma la sto percorrendo

Non è vero che sono invincibile, mi rompo in mille pezzi anche io...è solo che ho imparato a non fare rumore. *** Amami quando meno lo merito, che è quando ne ho più bisogno (Catullo) - Non sprecate tempo a cercare gli ostacoli: potrebbero non essercene. Franz Kafka —- Non è ciò che tu sei che ti frena, ma ciò che tu pensi di non essere. Denis Waitley -- Non c'è schiaffo più violento di una carezza negata

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: